reactia: (??!)

XXX:  sunt o persoana realista

XXX:  si again
XXX:  chiar sunt o persoana realista

WHO COULD EVER DOUBT ABOUT IT, MY DEAR?

La persoana 1 (intai)

Pentru ca ea nu poate scrie nicodata la persoana 1 ceva substantial.. se simte dezgolita, vulnerabila in fata tuturor (sau poate ca in felul acesta ceea ce scrie pare mai.. intresnat, mai catchy , sau cel putin asta crede ea). Dar… ea incearca si monologul, poate-poate.

Tocmai am actualizat unul din posturile care imi place foarte mult, adaugandu-i o  poza. Si NU, nu din nevoia de a aduce inapoi acele momente,  sau de a “dezgropa mortii” (cum ar zice cineva).  E mult mai sanatos pentru toata lumea ca ei sa stea acolo, la locul lor. Pur si simplu am intrat iar intr-unul din momentele alea… specifice plecarii. Momentele alea pe care le urasc, in care toata lumea din jurul meu se comporta cu mine ca si cum peste 2 luni o sa dau coltu’ (app de morti). Guys, I’ll be missing u like hell also, but… I’ll be there for you; si slava domnului, tehnologia ne ajuta (mai greu ce-i drept, dar merge ) ).

Revenind la acel post…. imi place asa mult pt ca in zile ca alea am simtit cu adevrat ca traiesc.  E o stare nebuneasca sa duci dorul cuiva pe care, paradoxal, d-abia il cunosti. Pentru mine a devenit aproape uimitoare “puterea” (“abilitatea”) noastra, a oamenilor, de a ne atasa de cei din jur; sau mai rau.. de a avea impresia de atasament, doar pentru ca ar trebui sa fie Momentul. Doar pentru ca ar trebui sa fie ceva big, ceva real inainte de “the big step”. Nu, trebuie sa fie Persoana, Locul si Momentul.

Pe de alta parte (pentru ca mereu exista un “DAR, …” si atsta tot de la domnu’ cu mortii am invatat-o), as vrea ca eu  sa nu fiu eu, Ana  (gabita) cea meticuloasa si consecventa, care nu face de doua ori aceeasi greseala doar pentru ca “intotdeauna trebuie sa vina ceva mai bun”, intotdeauna Ana trebuie sa creasca, fara sa priveasca inapoi.  And sometimes I’d rather not to be Ana because… aceasta este greseala pe care as face-o de doua, trei ori. Dar intr-o alta era. Alta planeta. Alta galaxie. Insa… cu aceeasi persoana…

Nu ai inima franta. Doar ai nevoie de una noua.

…Una de carton rosu. Asa lucioasa, subtire, simetrica… poate colorata manual, ceva ecologic ca asa se poarta mai nou. Ar fi perfecta: nu simte, nu vede, nu aude, nu miroase, nu atinge si cel mai important, nu tine minte. E doar de umplutura; asta ca sa nu simti un gol acolo.

Da stiu, prea superficial. Dar am ajuns sa cred ca-i mai sanatos asa. Mint. Nu cred asta. Dar imi place sa ma joc ca as crede…

Stiu, te doare ca totul iti aminteste si totusi fara doza zilnica de reverie nu poti continua. E un paradox. Si mereu va fi asa. Dar “mereu” o sa dureze la nesfarsit?

Poate ar trebui sa schimbi ceva. Da… play list-ul, cutia aia, cartile alea, maruntisurilea alea toate, peretii, usa, patul… pfuu, patul ala  blestemat… pijamalele, asternuturile, pernele… si patura aia. De ce ai implicat atatea?

Hai sa ne gandim: poti face dus si de 10 ori pe zi, amprentele au ramas adanc in piele, iar mirosul ala a devenit aerul ce-ti oxigeneaza intreaga fiinta; in cap iti ruleaza inca acelasi film, desi programul s-a schimbat de un timp…

E (prima)vara. Citeste si tu o carte. Nu, nu-i ok. Stiu ce carti cauti tu. Si-ti spun de pe acum: n-o sa-ti mearga. Desi refuzi sa crezi. Sau poate eu refuz sa cred… Oricum, romantismul ala e incurabil.

E o (prima)vara ciudata. Nu. De fapt e doar diferita. Poate nu ti-au placut niciodata schimbarile. (prea multi de “nu”. Negativism 100% ?!)

“Hai sa visam impreuna…”- Dar asta o faci si fara ajutor. Chestia cu universul paralel, identitatile ascunse, pesonalitatile multiple si viata secreta n-o sa-ti aduca nimic bun. Si te mai lauzi ca esti o persoana realista.

Eh, e greu doar la inceput… Bine bine, iar mint. De fapt acum se cos ranile. Depinde foarte mult de ata pe care o folosesti. Si nu, aia de pescuit nu-i destul de rezistenta. Oricum, prima cusatura nu va tine niciodata. Se ve rupe la primul zambet, apoi la prima vorba cu doua intelesuri, apoi la prima atingere milimetrica, apoi la prima atingere serioasa si apoi la primul sarut si… restul.

Da, crezi sau nu, se ajunge aproape mereu pana acolo. Dar nu stiu exact de ce. Probabil dorul, melancolia, dragul vremurilor trecute sau gelozia, invidia, razbunarea… depinde de situatie.

N-am mai trecut prin asta, dar asa am auzit si eu.     Mint.

P.S.

In primul rand tin sa mentionez ghilimelele de rigoare la acest post.

In al doilea rand, even though I got  over it,  I still do not understand, and I guess I never will, dragul meu fat-frumos… cu ochi de peruzea : )… I had to draw the line, but still this question keeps on spinning in my mind…

Thirdly, I lied  2 lines ahead… I didn’t get over it.